3 filme de văzut în vacanța ta de iarnă

THE NIGHT BEFORE: Înainte de Crăciun

Trei băieți deștepți. Un Crăciun sălbatic.

Regizorul Jonathan Levine, cunoscutul realizator al filmului 50/50, ne aduce acum pe marile ecrane o nouă comedie intitulată “Înainte de Crăciun”. Ethan (Joseph Gordon-Levitt), Isaac (Seth Rogen) și Chris (Anthony Mackie) sunt prieteni din copilărie, iar în ultimii zece ani, petrecerea lor de Crăciun s-a lăsat cu excese de toate felurile și râsete cu lacrimi.  Acum, fiindcă se află în pragul maturității, iar această tradiție este gata să apună, ei încearcă să petreacă un Crăciun de neuitat, mergând la Nutcracka Ball – cea mai grozavă petrecere din Ajunul Crăciunului.

 

STAR WARS: Episodul VII –Trezirea Forței

Filmul fenomen al anului

 

Acțiunea are loc la 35 de ani de la evenimentele din episodul VI al francizei. O nouă aventură intergalactică și o nouă răfuială între Imperiu și forțele Rezistenței, conduse de Poe Dameron (Oscar Isaac), va avea loc. Kylo Ren, personajul negativ interpretat de Adam Driver, face promisiunea de a termina ce a început DarthVader.

De partea cealaltă a baricadei sunt Rey (Daisy Ridley) și Finn (John Boyega), care vor găsi un țel după întâlnirea cu Han Solo (Harrison Ford). „Trezirea Forței” din titlul filmului e un comentariu direct la evoluția celor doi protagoniști.

Roboțelul BB-8, Chewbacca și prințesa Leia, interpretată de aceeași Carrie Fisher, își au propriul rol în evoluția evenimentelor.

 

STEVE JOBS

Poate un om extraordinar să fie un om bun?

 

Drama STEVE JOBS este plasată în culisele producției și lansărilor de acum legendare pentru trei produse Apple, culminând cu lansarea istorică a computerului iMac, din perspectiva personală a celui care s-a aflat în epicentrul acestei adevărate revoluții digitale.

Michael Fassbender este Steve Jobs, Kate Winslet este Joanna Hoffman, fosta șefă de marketing de la Macintosh, Seth Rogen este Steve Wozniak, cofondator Apple, iar Jeff Daniels este John Sculley, fost CEO la Apple. Alături de aceștia îi regăsim pe Katherine Waterston în rolul lui Chrisann Brennan, fosta iubită a lui Steve Jobs, și pe Michael Stuhlbarg în rolul lui Andy Herzfeld, unul din membrii inițiali ai echipei de dezvoltare Apple Macintosh.

Regia îi aparține lui Danny Boyle, laureat cu Oscar, iar scenariul, lui Aaron Sorkin, bazat pe biografia best-seller a fondatorului Apple. Filmul e produs de Mark Gordon și Guymon Casady, de la compania de producție Film 360, de Scott Rudin și Christian Colson.